In sfarsit sarbatorile de iarna se apropie de sfarsit, mai este revelionul si gata, se termina! Astept cu nerabdare in fiecare an sa treaca cat mai repede si sa ma reapuc de lucru! Derulez mental evenimentele de anul acesta sa vad daca a fost un an bun sau un an rau si pot spune ca nu a fost un an foarte bun dar nici unul foarte rau nu a fost! Am inceput mai multe proiecte, unele promit a fi de succes, unele vor deveni esec anul acesta care va veni, an ce nu promite foarte multe lucruri bune, la modul general vorbind. Si totusi nu acesta este motivul pentru care in fiecare an ma incearca acelasi gust amar in aceasta perioada ... cand nici gustul cozonacului si nici gustul tortului de nuca foarte dulce facut de mama-soacra nu il poate face sa dispara!
Nimic nu poate inlocui mireasma care venea de la cozonacii pe care ii facea in fiecare an bunica mea cu o zi doua inainte de ajunul Craciunului! Sau amintirea tavitei in miniatura, speciala, in care bunica facea un mic cozonacel pentru mine si sora mea ca sa nu murim de pofta pana la Craciun cand se termina postul si puteam sa mancam pe saturate. Niciodata nu facea unu-doi cozonaci, intodeauna facea doisprezece pentru ca veneau si se strangeau la masa toti copii bunicii, surorile si fratii tatalui meu, patru la numar pe atunci!
Mesele erau un adevarat festin mai ales pentru noi copii care nu aveam parte de prea multe dulciuri in afara sarbatorilor la vremea aceea. Nu mai punem la socoteala distractia cu verisorii, glasurile noastre care se auzeau pana hat departe, joaca si alergatura cat era curtea de mare (si era mare, nu gluma) focul de tabara facut uneori de unchii nostri si bucuria fiecarui moment de vacanta petrecut alaturi de cei dragi dintr-o familie destul de numeroasa! Si nu mai punem la socoteala ziua dinaintea Craciunului cand ne sculam dis de dimineata, ne luam traista si plecam in sat la colindat impreuna cu ceilalti copii de pe ulita si nu ne intorceam acasa nici macar cand ne dobora gerul ci doar atunci cand umpleam traista de nuci, mere, covrigi si eugenii!
Acum locurile acelea natale, bunica si bunicul meu sunt doar doua amintiri frumoase pe care le port mereu in suflet, mama mea este alta amintire draga de aproape 14 ani, iar din cei patru copii ai bunicii mele au mai ramas doar trei iar din cei trei unul care este cel mai important pentru mine este intr-o stare de sanatate cu prea putine sperante de vindecare!
Mesele festive si casa plina de atatia musafiri sunt doar amintiri frumoase iar cozonacii nu mai au parfumul pe care il dadea bunica mea! Incerc sa reinviu traditia si sa o duc mai departe facand in casa cozonacii alaturi de familia mea de acum, alaturi de cele doua vlastare tinere pe care le am, alaturi de parintii si familia sotului meu dar parca nimic nu mai poate sa fie la fel si sa imi aduca fericirea simpla de atunci!
In fiecare an astept sa se intample o minune si in fiecare an aceasta minune nu se intampla ... si simt ca nu mai pot umple acel gol cu nimic.
Prietenii parca nu mai sunt prieteni, fiecare isi vede de viata si de problemele lui care probabil nu sunt putine, ramasitele familiei isi vad fiecare de viata lor si de problemele lor care iarasi nu sunt putine nici la ei si simt ca nimeni si nimic nu mai poate aduce fericirea de altadata si parfumul cozonacului facut de bunica mea.
Imi promit in schimb in fiecare an in aceasta perioada ca anul care vine va fi altfel si sper ca pana la urma voi reusi sa il fac diferit si ca voi putea iubi din nou Craciunul...
